luni, 2 noiembrie 2009

Filmele ca mijloace de educaţie

Viziunea proiectului “Cluburile de Film One World” este să contribuie pe scară largă la utilizarea mijloacelor audivizuale în educaţie şi să familiarizeze elevii şi profesorii de liceu cu problematica chestiunilor globale şi a drepturilor omului, introducând teme noi de discuţie în şcolile din România.

Facem acest lucru pentru că mijloacele educaţionale non-formale cu mare impact, precum filmele, sunt prea puţin utilizate în şcolile din România şi pentru că elevii români nu sunt familiarizaţi în timpul orelor de curs cu problematici contemporane reale.

Scopul Cluburilor de Film One World este de a educa tinerii din România asupra problematicilor globale şi a drepturilor omului prin intermediul acestor filme.

Temele proiecţiilor sunt legate de subiecte care se încadrează în tematica drepturilor omului şi a problemelor globale (migraţia, protecţia mediului, condiţia femeii, rasismul, discriminarea, genocide, crizele globale, sărăcia, HIV, condiţia refugiatului, violenţa în familie, schimbările climatice, minorităţi, conflicte armate, situaţia copiilor din zonele de conflict armat, etc.

Mai departe, vom publica o listă a filmelor care au fost proiectate deja în licee din toata ţara, filme obţinute cu ajutorul UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu