Prima proiecţie, primele emoţii

"Noi, cei de la Olteniţa, cred că ne-am hotărât cel mai greu când/cum/în ce condiţii să organizăm proiecţia şi asta poate pentru că a fost prima. Aveam destul de multe emoţii, mă tot gândeam cum să fac să iasă bine ş.a.m.d.

În sfârşit stabilisem data: 22 octombrie 2009!

Am luat legătura cu directorul educativ al liceului nostru, domnul profesor de istorie Hociota Constantin, l-am rugat să mă ajute cu promovarea evenimentului şi să vină să ne spună şi câteva vorbe în ziua cu pricina. Mai rămânea doar să lipim afişele, să trimitem mass-uri etc… ce mai! Să răspândim vorba cât de mult şi cât de repede puteam. Noroc că toţi membrii echipei sunt comunicativi! ;) Înainte de a da sfoară în ţară, însă aveam nevoie de materialul cel mai important, şi anume, FILMUL!

Dar aici altă poveste… a incercat Renatte să mi-l trimită pe mail, prin transfer, prin toate mijloacele posibile… şi bineînteles că buclucaşul film nu voia deloc să ajunga în mâinile mele. Dar ne-am gândim să mi-l trimită “via bus”, adică printr-un microbuz ce pleca din Bucureşti cu destinaţia Olteniţa. L-am primit după alte peripeţii şi aşteptări. Dar important este că a ajuns :D Astfel că pentru joi la ora 13:00 aveam toate ingredientele: afişe, oameni anunţaţi, formulare şi, bineînteles, emoţii.

Joi, 22 ocrombrie, ora 13:00

Sala bibliotecii de limba română (cam mică ce e drept) era plină de elevi curioşi, care s-au dovedit a fi foarte activi. Am început prin a spune câteva cuvinte despre One World Film Clubs şi printr-o mică introducere referitoare la violenţa domestică pentru că hotărâsem să proiectam filmul “Austria: Cartonaşul Roşu”. Timp de 22 de minute nu s-a auzit niciun zgomot în sală şi toţi cei prezenţi erau foarte atenţi, părând impresionaţi de cazurile prezentate.

La sfârşit nimeni parcă nu avea curaj să înceapă discuţia, deşi toţi păreau a avea câte un punct de vedere mai mult sau mai puţin diferit. Bineînţeles că am spart gheaţa noi, membrii echipei OWFC, iar apoi discuţia a continuat de la sine. Am încercat să ne punem în situatia victimelor, să găsim soluţii, să încercăm să gândim în perspectivă şi să promulgăm propriile legi referitoare la cazurile de violenţă domestică, dar în final am realizat că schimbarea începe cu noi înşine. O mai bună informare, o noua perspectivă, iar viitorul va arăta altfel.

În final toţi participanţii ne-au încurajat să continuăm acest proiect spunând că sunt curioşi care va fi noua temă abordată. Iar noi le-am promis că ne vom întâlni o dată pe lună în încercarea de a-i provoca la discuţii cât mai interesante şi pasionante."

Roxana Istrate - Liceul Neagoe Basarab, Olteniţa