marți, 13 aprilie 2010

HOME


Regizat de francezul Yann Arthus-Bertrand şi compus în întregime din cadre filmate din zbor în peste 50 de ţări din toate regiunile Pământului, filmul “Home” prezintă istoria planetei de la formarea rocilor şi apariţia primelor forme de viaţă, trecând prin prezent şi mergând până peste 10 ani, deadline-ul omenirii de a pune în aplicare un plan care să rezolve problema încălzirii globale care ne ameninţă cu dezastre cumplite şi poate cu sfârşitul speciei umane.

Lansat pe 5 iunie 2009 cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Home este cel mai costisitor si impresionant documentar despre planeta Pamant.

“Home”, în cifre:

20% din populaţia planetei consumă peste 80% din resursele acesteia (United Nations Environment Programme, 2007)

Se investesc de 12 ori mai mulţi bani în arme decât în dezvoltarea naţiunilor defavorizate (Organization for Economic Cooperation and Development, 2008)

5.000 de oameni mor în fiecare zi din cauza apei de băut poluate şi un miliard de oameni nu au acces la apa potabilă (United Nations Development Programme, 2006)

Un miliard de oameni suferă de foame (Food and Agriculture Organization of the United States, 2006)

New Year Baby



Castigator a 9 premii internationale, printre care Movies That Matter Award – o initiativa Amnesty International, New Year Baby spune o poveste patrunzatoare despre dragoste, bucurie si iertare.

Nascuta intr-o tabara de refugiati cambodgieni de Anul Nou, Socheta a crescut in Statele Unite fara sa stie ceva despre trecutul familiei ei. Acum ea calatoreste in Cambodgia pentru a vedea cum familia ei a supravietuit in timpul dictaturii Khmerilor Rosii. Afla ca ceea ce pentru parinti inseamna rusinea vietii lor este de fapt suprema dovada de eroism.

New Year Baby este o poveste de dragoste pentru familie si o celebrare a dragostei de familie.