marți, 3 noiembrie 2009

Clubul de film One World Negruzzi la raport!

Primul film proiectat de noi anul acesta a fost Nepal: Evadare la limită. Ne-am hotărât să-l facem în ultima zi a lunii septembrie, să le dăm boboceilor să se acomodeze cu școala, să ne obișnuim și noi cu statutul de “aproape veterani”. Ne-am gândit însă cam târziu la invitat și eram foarte aproape de a nu avea pe nimeni. Spre marele nostru noroc, nu am avut unul, ci doi: Agent Alin Gheorghiu – Centrul de Analiza și Prevenire a Criminalității și Camelia Corea de la Centrul Regional de Luptă Împotriva Traficului de Ființe Umane.

Probabil că sălii și spectatorilor le era tare dor de noi pentru ca pe lângă faptul că microfoanele nu prea mergeau, restul părții tehnice a fost mai mult decât ok. Cu promovarea am lansat noi o idee care a cam luat vopseaua de pe uși, dar care se pare că a mers, căci am avut 146 de spectatori care au stat atenți-atenți până la final.

Le mulțumim mult tuturor celor care au venit, le mulțumim invitaților care au făcut experiența una extraordinară, prin informațiile utile pe care ni le-au dat, prin atmosfera creată.

Anca Haraga & echipa, Colegiul "Costache Negruzzi", Iaşi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu