Am proiectat miercuri, pe 2 decembrie, dupa cum majoritatea celor ce citesc acest text acum stiu, filmul TRANSIT, in Colegiul National "Costache Negruzzi" Iasi. Filmul trateaza problema infectarii cu HIV/SIDA la tineri si eram foarte optimisti ca va "avea priza la public".
Alegerea zilei in care sa facem proiectia a fost, evident, o aventura, asa cum a fost si promovarea evenimentului, pentru ca de pe 29 pana pe 1 inclusiv s-a luat un fel de mini-vacanta in care singurul fel de promovare pe care l-am putut face a fost cea online. Miercuri dimineata, dupa ceva dezbateri si proceduri democratice de alegere, am hotarat sa purcedem in mai multe directii: am pornit vitejeste asadar sa convingem oamenii cat de extraordinar e filmul si am mers prin clase, am vorbit cu cativa profesori; totodata, am facut niste fundite rosii pe care am scris TRANSIT si le-am imprastiat prin scoala (unii oameni, probabil impresionati de semnificatia de lupta impotriva virusului si a bolii a funditei le-au pastrat in piept si la vreo doua zile de la proiectie).
Au venit 140 de spectatori la proiectie si desi unii au plecat pe parcurs, in final dezbaterea a fost cea mai interactiva de pana acum, probabil si pentru ca invitata (Daniela Caltea) are o vasta experienta in lucrul cu oamenii infectati, fiind directoarea unui centru care ingrijeste persoane cu HIV/SIDA si nu e doar profesional legata de acestia, ci si sentimental.
Din seria "when something goes wrong, everything does" putem enumera lipsa de profesionalism si seriozitate a postei care nu a livrat filmul la timp (adica nici macar pana marti seara), faptul ca Anca nu a reusit sa se trezeasca la o anumita ora din noaptea de marti spre miercuri sa descarce ultimele doua parti din film si dimineata, cand a facut-o, nu a mai avut timp, trebuind sa ajunga la scoala, unde internetul nu mergea. Hotarata fiind sa mearga acasa sa puna laptopul la muncit, sa descarce restul filmului cat umbla dupa panglica rosie care trebuia sa devina fundite, si-a dat seama de-abia in fata blocului (situat la vreo 30 de minute de mers cu masina de scoala) de faptul ca cheile erau ramase la scoala.
Intr-un final, dupa lupte seculare cu pc-urile de la scoala, care salveaza doar pe desktop, dar se blocheaza si cand se restarteaza pierd tot ce fusese instalat/salvat pe desktop, reusisem sa avem filmul, dar nu mergea subtitrarea... pana la urma, dupa ce am rezolvat si chestiunea subtitrarii, cand sa incepem sa aranjam amfiteatrul pentru proiectie, profa de muzica (sau coordonatorul corului, care facea repetitie de o ora si jumate deja in sala) ne tot zicea imediat, imediat... imediat care a inceput la 1 fix, adica fix cand trebuia noi sa fi inceput deja proiectia. Aici am avut avantajul de a fi multi, caci am reusit sa pornim cu o intarziere destul de mica.
Per total, a fost o experienta foarte iluminatoare din multe puncte de vedere si speram sa va fi placut si voua, spectatorii nostri!
Anca Haraga and the team
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu